ISTORIA DIETETICII

22.10.2015 13:49

 

           Istoria dieteticii este legata de evolutia de-a lungul anilor a cunostintelor omului despre natura, chimie, fiziologie, fiziopatologie, biofizica.

            In limba latina "dieta" inseamna toate elementele care influenteaza mentinerea starii de sanatate: aer, hrana, temperatura, exercitiu fizic, odihna. "Dieta" inseamna de fapt modul omului de a se adapta la mediul inconjurator.

            Hipocrate cunostea valoarea energetica a alimentelor. El considera ca alimentatia trebuie sa fie variabila in functie de sezon. Omul nu trebuie sa manance vara ce mananca iarna. Trecerea de la un regim la altul in functie de anotimp, trebuie sa se faca treptat.

            El considera ca schimbarile de alimentatie trebuie facute treptat si la oamenii bolnavi.

            De asemenea, Hipocrate considera ca regimul trebuie adaptat si in functie de profesie.

            Dupa el, intre alimentatie, origine si locul geografic ocupat de un popor este o legatura ce nu trebuie rupta niciodata.

            Pe vremea lui Hipocrate nu erau cunoscute multe dintre alimentele folosite astazi: untul, unele legume (fasole, sparanghel, vinete, conopida), rosiile, cartofii, citricele, cafeaua. Condimentele incep sa fie folosite abia in evul mediu.

            In Roma antica a existat o promovare a unui regim de abtinenta alimentara, foarte asemanator cu regimul vegetarian.

            Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, orice idee despre alimentatie nu are nici un fundament fiziologic.  Faptul ca hrana constituie sursa de energie prin care organismul face fata nevoilor vitale este un adevar care se pune in discutie abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

            Progresul chimiei incepe in secolul al XIX-lea, acest lucru ducand si la dezvoltarea chimiei alimentelor. Astfel apar noi clasificari ale alimentelor, se determina compozitia lor si continutul lor in proteine, glucide, lipide, minerale, apa.

            Incepand cu secolul al XX-lea, se studiaza mai mult elementele minerale (sodiu, clor, potasiu, sulf, magneziu, fosfor, calciu) si microelementele din alimente (fier, mangan, zinc, cupru, iod, fluor, brom, siliciu etc.). Se considera ca substantele minerale se iau din hrana naturala si ca un regim cu un consum redus de lactate, legume si fructe duce la o insuficienta mineralizare.

            Fiziologii fixeaza si cantitatile de care are nevoie zilnic organismul omului sanatos. Toate aceste saruri sunt aduse in organism prin alimentatie. Lipsa lor poate provoca unele afectiuni. De exemplu lipsa de calciu provoaca rahitism, deficienta de iod duce la aparitia gusii endemice, lipsa de flor determina aparitia cariilor dentare.

            In prima jumatate a secolului al XX-lea sunt descoperite vitaminele si se studiaza importanta proteinelor in desfasurarea proceselor vitale ale organismului. Incepe sa se studieze importanta lipidelor in organism si se incepe studierea glucidelor.

            Pe masura ce se dezvolta nutritia si cunostintele despre principiile nutritive, apar notiuni noi. Glucidele, proteinele si lipidele reprezinta sursa de energie dintr-o dieta. Utilizarea lor corecta este dependenta de integritatea sistemelor enzimatice ale organismului. Acestea depind de prezenta vitaminelor, mineralelor si apei in cantitate suficienta. Deci este nevoie de cunoasterea interrelatiilor alimentare in cadrul alimentatiei rationale.

            Legatura principala dintre organism si mediu este efectuata prin aportul permanent si echilibrat al substantelor nutritive.

            Alimentatia este strans legata de traditia si obiceiurile alimentare ale populetiei respective, de obiceiurile deprinse in familie, de interdictiile religioase etc. Toate acestea determina anumite preferinte alimentare, de multe ori daunatoare si necorespunzatoare alimentatiei rationale. 

            Tehnologia alimentara a civilizatiei moderne favorizeaza unele boli: carii dentare, ulcer, diabet zaharat, obezitate. Otravirea cronica, datorita aditivilor din alimentatia industriala, dauneaza si ea sanatatii.

            Limitandu-si hrana, omul civilizat a marit posibilitatea unor lipsuri cronice de elemente nutritive esentiale. Supraalimentatia si folosirea abuziva a produselor concentrate, rafinate, impreuna cu sedentarismul si stress-ul vietii moderne, au dus la aparitia unor boli grave ca: ateroscleroza, diabetul, obezitatea, dislipemiile etc. Un aspect opus celui anterior este subalimentatia.

            Actul alimentar este un act psiho-social. Omul nu mananca numai pentru ca are nevoie de hrana pentru a trai. Fiecare om, familie, societate, epoca istorica are tipul sau alimentar. Obiceiuri si gusturi alimentare transmise prin traditie sunt uneori aproape imposibil de schimbat intr-o singura generatie. Interventiile dietetice sunt adesea greu acceptate, atunci cand contravin acestor obiceiuri alimentare.       

            Ritmul de alimentatie are un rol deosebit in eficienta alimentatiei rationale si dietetice.

            Nutritia, dietoterapia, pot interveni pozitiv datorita a doua insusiri de baza ale organismului: variabilitatea si adaptabilitatea. Astfel putem intelege rolul alimentatiei rationale in schimbarea treptata a unor obiceiuri alimentare necorespunzatoare, precum si rolul dietoterapiei in tratamentul unor boli.

                       

 

Înapoi